aiurea
mno, ficior, ia zi tu la Sfânta Vineri în care m-am născut, ce vânt te-o adus pe-aici? iar tu, fata moşului, cum de-ai poposit pe-aicişa? ei, da’ dacă tot v-aţi accidentat în trafic virtual pe autostrada mea de pixeli, rămâneţi, vă rog, am o poveste pentru voi! :)
e lucru ştiut că-s trilingvă… vorbesc limba maternă, limba română şi limba engleză, dar bacul l-am dat doar în română şi engleză, că nu există încă în curriculele patriei programa analitică pentru păsărească – limba mea maternă. aşteptăm, optimişti, schimbări :)
aşa, să vă zic de mama :) am fost dintotdeauna un tandem indestructibil; de pildă, când aveam şapte luni, mama cânta pe scenă, iar eu dansam în burta ei – asta explică, mă gândesc, cât de uşor i-a fost să ia trofeul concursului din ‘86, de la Piatra Neamţ, doar nu era încununarea eforturilor unui om-orchestră, ci firescul sincretism – rezultat din ditamai munca de echipă, nu? :) … aşa ziceam şi eu!
bun, să vă zic şi de tata! de la el am învăţat două lucruri fundamentale: piesele de şah (bine, când eram mică, jucam împreună, cu timpul însă, am uitat jocul şi-am păstrat doar regulile) şi nodul la cravată – bucata asta ar fi sunat mai bine în engleză… mă gândesc la tie, bond [legătură] sau la tie the knot [pirostrii] – dar cum sunt o domniţă graţioasă, mă rezum la a dărui legături şi papioane domnilor mei şi a primi eşarfe de la ei… am cam tot atâtea eşarfe câte diplome deţin, dar partea cea mai frumoasă din statistica asta pe cât de metaforoasă, pe-atât de adevărată, e că fiecare eşarfă şi fiecare diplomă spune câte o poveste, rareori aceeaşi poveste :)
vorbim aceeaşi limbă, îmi cunoaşteţi rădăcinile, să vă zic acum de luminile pe care le-am văzut, cu sau fără lentilele din dotare – port ochelari de când învăţam alfabetul, aşa că dacă limba noastră-i o comoară, şi ochelarii mei sunt o bijuterie, da?
am văzut lumina zilei în Iaşi, într-o maternitate sinonimă cu numele meu de botez - e mult de povestit aici, lăsăm pe al’dată
am văzut lumina reflectoarelor în Tokyo, între două sărbători creştine (Sf. Dumitru şi Sf. Arhangheli) şi între doi flăcăi ce reprezentau, asemeni mie, România la un forum internaţional cu participarea a 21 de ţări – se discuta despre cetăţenia mondială la fel de ferm şi destins cum negociasem eu pe Otopeni pentru geamantanul meu de 30 de kile, în care se aflau oale şi ulcele din patrimoniul unui muzeu de etnografie :)
am văzut lumina lămpii de birou în Bucureşti, unde m-am crescut şi-am fost crescută vreme de 3 ani şi-oleacă – deh, adaptarea mioritică la procesul Bologna, care prevede 3 ani de studii pentru ciclul licenţial al unor facultăţi
am văzut lumina răsăritului în Vama Veche, la 20 de ani, când n-aveam aparat foto, şi poate de-aceea rămâne una dintre cele mai vii fotografii mentale din portofoliul meu neprofesional
am văzut lumina artificiilor în Sfântu Gheorghe, la primul revelion departe de familia biologică şi legală dar aproape de familia psihologică şi naturală, şi-am zâmbit ungureşte tuturor oamenilor care-mi ziceau de bine în limba maghiară, întâmpinându-le urările cu aceeaşi francheţe cu care ne-a întâmpinat pe noi Uniunea Europeană în acel an; sfidam geografia şi graniţele ei pentru că mă ţinea româneşte în braţe un om bun, ales descendent al Dinastiei Tesferem :D
am văzut luminile Clujului de pe Feleac, înainte de zori, şi-am ştiut de-atunci că cel mai bun remediu pentru dorul de ducă este să-ţi iei mereu inima cu tine, aşa cum îşi poartă pretutindeni şi aiurea melcul casa în spinare şi cangurul puiul în marsupiu
am văzut lumina Lunii aseară şi lumina lumânării când am aprins candela
în rest, mi se zice Licurici :)
