a durat un an să găsesc un cântec pe măsura celui primit de la tine, care m-a liniştit în urma unei sperieturi zdravene trăite fix anul trecut, pe vremea asta… şi nici măcar nu l-am căutat, ci l-am descoperit absolut întâmplător, aşa cum s-a întâmplat să te descopăr şi pe tine… îţi mulţumesc că exişti, om bun! aşa imperfect şi semizeu cum eşti tu zilnic… eşti unul dintre ei de-acum, unul dintre domnii mei, zmeii mei, iar asta-i pentru tine :)
dacă nu poţi pierde ceva ce n-ai simţit c-ai avut, de ce-i duci dorul totuşi?
dincolo de zâmbet,
se află o cărare
pe care să păşeşti
în taină, cu răbdare.
dincolo de zâmbet
sunt ochi cu gene pare
cu care să priveşti
din zare-n zare.
dincolo de zâmbet –
numai tăceri neclare,
pe care le rosteşti
cu voce tare.
dincolo de zâmbet
nu-i mai nimic, se pare :)
Continue Reading...a fost odată o rodie
ce s-a-ndrăgostit de-o zodie
şi aştepta, pesemne,
de la destin, îndemne.
[…]
de un’ să ştie rodia
cum se iubeşte zodia?!
Continue Reading...în lumea mea de poveste, sunt înconjurată numai de zâne şi de zmei, însă câţiva dintre ei sunt “ai mei” – de altfel, am scris despre aproape fiecare dintre ei aici – şi ştiu precis că rămân ai mei atâta vreme cât sentimentul de apartenenţă e reciproc :)
lor, celor mai frumoşi oameni din viaţa mea, le dedic energia şi atenţia mea şi-n anul care a început
chiar dacă scriu rar, trăiesc în fiecare zi… with a little help from my friends :P
Continue Reading...e lucru ştiut că nu pierd nicio ocazie de-a mă urca în tren spre Sfântu Gheorghe atunci când aceasta-mi apare în cale, însă ieri a fost ca-n poveşti
după un irepetabil maraton de înscriere la master (îţi mulţumesc, Şum!!!), am zbughit-o spre Ardeal, la o Seară cu cântec
ştiam formatul evenimentului, ştiam desfăşurătorul, însă nu-mi imaginam ce satisfacţii mi-ar putea oferi postura de spectator, obişnuită fiind cu cea de trepăduş
revin cu povestea itinerariului, deocamdată vreau să vă gâghil curiozitatea cu nişte imagini de la spectacolul de gală al Şcolii de Toamnă Seri Albastre
Continue Reading...
poate să se pună geografia şi de-a curmezişul, astăzi chiar nu mă dă pe spate!
mă înclin în faţa domniei tale, în semn de preţuire pentru felul tău discret de-a fi şi pentru firescul cu care-i inspiri pe ceilalţi să ţi se alăture sau să te urmeze, şi-apoi te strâng în braţe, aşa cum strângi pe un prieten pe care-l intuieşti înainte să-l descoperi!
La mulţi ani! :)
sunt născută pe asfalt, dar am crescut “cu puţa-n ţăr’nă”. ca atare, m-am înfruptat în fragedă pruncie din sevele traiului rural, mulţumită ambelor perechi de bunici cu care m-a înzestrat, la naştere, natura umană.
în pofida zestrei mele genetice şi afective, n-am reuşit niciodată să-mi însuşesc condiţia de “fată de la ţară”. nici măcar accentul :) poate tocmai de aceea câteva săptămâni la ţară mi s-au părut cea mai elocventă şcoală de vară la care ar putea participa un tânăr din generaţia mea.
nu m-am adaptat. nu mă feresc s-o mărturisesc! da, am fentat, ba chiar răzbunat ostilitatea cu care m-au întâmpinat toate lighioanele din ogradă, dar pentru orătăniile cuvântătoare şi-nvecinate n-am găsit leac
nici măcar selecţia naturală nu-i o soluţie pentru ceea ce-mi demonstrează, de două-trei ori pe an, cei mai apropiaţi geografic şi depărtaţi spiritual oameni bipezi grăitori cu care am de schimbat un bună-ziua atunci când merg la bunica: homo sapiens ruralis trăieşte printre noi!
certat cu şcoala dinainte să-i scoată tac’su buletin, îl cunoaşte pe Enescu de pe bancnota de 5 RON pe care o întinde creponată la birtul satului pentru a face cunoştinţă cu două pahare de băutură spirtoasă, cu care odată împrietenit, e numai bun de întors acasă şi pus pe bătut nevasta, care se apără cât o ţine gura (şi pe tine urechile)
şi-atunci să te ţii, taică! nu-ţi mai trebuie nici emisiune de divertisment, nici grupaj informativ, nici măcar joc pe calculator! ştirile de la ora cinci se întâmplă peste gardul curţii tale, zi de zi, noapte de noapte, având aceiaşi protagonişti şi-acelaşi nivel de decibeli când sunt difuzate!
e cinic… şi totuşi autentic! e brand local :(
şi dacă-ţi trece prin minte să-i etichetezi, nu, nu sunt ţigani! nici boschetari, nici aurolaci, nici cerşetori… sunt săteni. înstăriţi chiar! doar au vacă, au cal, au porc, au grădină, au lemne, au fân! şi boom tv!!! ce mai, sunt visul oricărui sociolog! :)
din categoria “la cererea ascultătorilor” :)
Văd roşu în faţa ochilor. Din spate năvălesc sunete la fel de stridente ca singurătatea de la masa mea. Rimelul şi tutunul au fost inventate de un daltonist! Mulţumită rotocoalelor de fum şi a genelor grele, deja văd verde în faţa ochilor. A, ba nu. E paltonul Danei. Dana Pălimaru. Colegă din generală. Dacă mă încordez puţin, îmi amintesc şi când e ziua ei de naştere.
Dar nu mă sinchisesc nici măcar s-o strig pe nume ca s-o salut. Pare de-a casei, iar eu nu-mi găsesc locul aici. Şi-n plus, dacă-mi deschid gura, se risipeşte efortul de a remixa gustul cauciucat de pepene galben cu stropul migdalat de amaretto din frappe-ul pe care-l explorez de la începutul serii.
Aşa că prefer să vorbesc cu mâinile. Trimit un sms de lamentare, încheiat foarte muiereşte, cu o replică de venă tăiată: “I miss my life. :(”. Aşa, şi? Crezi c-ai să primeşti imediat înapoi mesaj cu “Your life misses you too, honey. She says hi.”?!
Dacă n-aveai credit, ce făceai?! Poze. Da’ chiar! Cum am putut rezista o oră întreagă fără să mă ating de aparat? Inadmisibil.
Remediez situaţia cu cel mai la îndemână cadru edificator, cer nota şi mă grăbesc spre ultimul tramvai. În noaptea asta chiar îmi devirusez blogul!
Cafe Acaju, Iaşi, RO, 4 aprilie 2009
later edit:
ultimul tramvai a fost de fapt o plimbare nocturnă până acasă, însoţită, desigur, de credincioşii comunitari şi-ai lor covrigi în coadă, taximetrişti blazaţi, în aşteptarea vreunei curse miraculoase, şi, pe ici-pe colo, în câte-un Logan, câte-o pereche de îndrăgostiţi ce se buzunăreau cu nesaţ în câte-o parcare obscură – asta ca nu cumva să mă mai plâng de singurătate! :))
totuşi, seara cu pricina mă face să zâmbesc profesional, amintindu-mi că atunci mi-a fost dat să văd primul exemplu de outdoor literally out of the box din onor dulcele-mi târg natal.
nu zic că n-or mai fi fost şi-nainte, ci doar că abia atunci am avut eu ochi pentru asemenea formă de publicitate; şi ce văd lentilele mele, văd şi lentilele aparatului meu! iată :D
Continue Reading...
